23.01.2010

Eco Carnavalul



Şcoala "Ion Creangă" Bacău obişnuieşte la fiecare sfârşit de an, realizarea unei activităţi de divertisment şi nu numai, anul acesta realizându-se un carnaval eco, activitate ce s-a bucurat de un real succes. La carnaval au participat elevii claselor V-VIII, aceştia au venit îmbrăcaţi în costume eco dar şi în costume tradiţionale, potrivit obiceiurilor de iarnă. Cele mai interesante costume au fost premiate, activitatea încercând să cultive respectul pentru materialele ce pot fi

reciclate, din aceste deşeuri cu imaginaţie, putându-se realiza lucruri interesante, chiar şi obiecte de vestimentaţie, conştientizând astfel, că un consumism exagerat nu poate decât dăuna pe termen lung.
Ambianţa generală plină de antren a fost una extrem de plăcută, bucuria vacanţei de iarnă plutind în atmosfera degajată, stresul temelor,
exerciţiilor şi al problemelor fiind de domeniul trecutului. A rămas doar neliniştea aşteptării lui Moş Crăciun care, sigur va trece şi anul acesta în noaptea de Moş Ajun pe la copiii cei cuminţi.

Sărbători fericite tuturor elevilor din Şcoala "Ion Creangă" !!!